Director

Group: Administrator
Posts: 1.341
Member No.: 3
Joined: 31-December 03

|
Pasi usori alungau linistea noptii. Lisei i se parea ca-i vede pornind fiecare pe drumul lui, razand si alergand... Elevii cresteau si cu fiecare an ce trecea, despartirea de acel "leagan al magiei" se apropia. Ar fi vrut sa opreasca timpul, dar acesta continua sa-i treaca printre degete, sa se ascunda in spatele celor ce au fost candva tineri, sa precipite evenimentele rotindu-se in cercuri tot mai mari pe-o scena subreda. Probabil ca lumina calda a unei zile de toamna, trecand prin filtrele auriu-roscate ale copacilor avea darul sa-i inveseleasca pe cei cu mintea inca libera de orice prejudecati, insa pe cei ce cunosteau macar putin ce inseamna iubirea si problemele vietii, acea lumina calda ii deranja, provocandu-le nostalgie si amorteala. Privind tacuta punctajele, era imposibil ca gandurile ce le stia deja pe de rost sa nu-i dea ocol inca o data, intinzandu-si mainile vestejite spre ea. Dar ea, directoarea scolii Hogwarts, cea care zambea de fiecare data cand un elev ii cerea ajutor, le accepta doar latura frumoasa, stiind ca numai asa le putea face fata. Isi adanci mainile reci in buzunarele largi ale robei si mai facu cativa pasi catre uriasele clepsidre in care rubine, safire, smaralde si chihlimbare straluceau timide, reflectand lumina palida a unei lumanari. Cifrele scrise in patru culori stateau ascunse in semiintuneric, dar privirea ei sfredelitoare le gasise deja. Cu toate acestea, nici un gest nelalocul lui, nici o scanteie ciudata aprinsa in ochii intunecati. Ofta si din nou, analiza cifrele, ca si cand ar fi vrut sa se asigure ca nu era o inselatorie.
VIPERINI - 839 CERCETASI - 1043 ASTROPUFI - 1334 OCHI-DE-SOIM - 1356
Intr-un final, multumita de rezultatul cercetarilor, Lisa facu stanga-mprejur, lasandu-si pasii sa o poarte usor spre Sala Trofeelor, ducandu-i greutatea trupului si greutatea mintii, ganduri atat de vechi incat riscau sa se transforme in amintiri a caror cenusa trebuie aruncata in cele patru zari, purtata de vant in intreaga lume. Cioburi mici formate in urma spargerii unei vieti zbuciumate, fara un sfarsit trecut in registre, dar cu un inceput indepartat pe care doar ea il mai stia. Calca in continuare pe podeaua de piatra, ignorand umbrele ce se intindeau in urma ei. Era prea rapida pentru ele, dar cand avea sa incetineasca, aveau sa o prinda. Ele nu oboseau, si continuau sa o urmeze peste tot pe unde se ducea, ranjind cu rautate, scotandu-si la iveala dintii albi ce se puteau transforma oricand in colti ascutiti. 'A mai trecut un an. Un an ce nu se deosebeste prin nimic de ceilalti, si care, totusi, ne-a purtat spre istorie, spre trecutul ce ne asteapta in viitor. Istoria se va repeta curand, cand nimeni nu se va astepta la o astfel de lovitura' Lasand in urma ei bucatele din gandurile aruncate aiurea, Lisa patrunse in Sala Trofeelor. Chiar in fata ei, la vreo 5 metri distanta, pusa la loc de cinste, se afla Cupa Caselor. 'Surprinzator. Prietenia, Blandetea si Viclenia au pierdut in fata Cunoasterii, si cu toate acestea, ei continua sa mearga, luptand de fiecare data pentru a castiga aceasta bucata de metal. Imi pare rau ca trebuie sa accept adevarul: aceasta cupa este singura care ii mai tine uniti, iscand in acelasi timp conflicte ce ameninta sa se transforme intr-un adevarat razboi. Si tocmai acum, cand intelegerea este mai necesara ca oricand. Dar vor pricepe odata si odata ca departe de mandria unei victorii oarecum nedrepte, strangerea calda a unei maini si zambetul real, nepandit de ganduri ascunse, sunt mult mai valoroase. Vor vedea adevarul ascuns intr-o clipa de delir chiar in ochii unui adversar. Ce nu stiu elevii acestei scoli este ca, fie viperini, astropufi, cercetasi sau ochi-de-soimi, toti sunt egali, toti sunt la fel de buni. Caci aceasta divizare provizorie demonstreaza lumii intregi ca fiecare om are o calitate ascunsa. Destept sau viclean, curajos sau bland, fiecare dintre noi este cel mai bun in felul lui ciudat de a fi.'
Rezumat: In anul scolar 1 ian. 2006- 1 iun. 2006, Cupa Caselor revine Casei Ochi-de-Soim
|